Ajutor din partea UE

Ajutor din partea UE

 

În timpul summit-ului Ucraina-UE din 12 octombrie va fi abordată o temă-cheie – coordonarea luptei împotriva COVID-19.

În acest domeniu UE poate să demonstreze un nivel înalt al solidarității și angajamentelor reciproce. În deosebi, Uniunea Europeană poate acorda Ucrainei un ajutor urgent în sumă de 190 milioane euro pentru lupta contra infecției și un pachet de ajutor macrofinanciar în sumă de 1,2 miliarde euro pentru depășirea consecințelor sociale și economice ale pandemiei. 

Va fi prezentat un pachet investițional în sumă de 6,5 miliarde euro. El va fi alocat în cadrul programului economic de investiții, care va duce la mărirea volumului de investiții private.

Încă un punct important, care va fi negociat în cadrul summit-ului de la Kiev, se referă la securitate. De fapt, aceasta va fi tema centrală a întrunirii la cel mai înalt nivel. Reprezentantul Uniunii Europene a subliniat că UE va continua să susțină eforturile diplomatice ale Ucrainei privind soluționarea conflictului în estul Ucrainei, în deosebi în Formatul Normandia, în cadrul OSCE și Grupului de Contact Trilateral. „În timpul summit-ului liderii vor confirma angajamentele UE de implementare și respectarea politicii de nerecunoaștere a ocupării Crimeii, inclusiv prin aplicarea măsurilor de restricție”, a mai spus oficialul comunitar. 

La 12 octombrie, în prima jumătate a zilei la Kiev se va desfășura summit-ul Ucraina-UE. La el se planifică discutarea chestiunii privind crearea în Ucraina a misiunii militare instructive a Uniunii Europene.