SUA susțin aderarea Ucrainei la NATO

SUA susțin aderarea Ucrainei la NATO

Există toate instrumentele necesare pentru a merge mai departe în această direcție. Acest lucru a fost declarat de secretarul de stat american Anthony Blinken în timpul unei audieri în cadrul Comitetului pentru relații externe al Senatului, relatează Ukrinform.

„Susținem aderarea Ucrainei la NATO. Și astăzi avem toate instrumentele necesare pentru progrese suplimentare în această direcție. De când a fost elaborat Planul de acțiune pentru aderarea la NATO, au fost dezvoltate o serie de alte instrumente foarte importante pentru a ajuta țările să se pregătească pentru posibila aderare, inclusiv un program anual de care credem că Ucraina va beneficia”, a spus el.

Potrivit lui Blinken, Statele Unite lucrează cu Ucraina „aproape zilnic”. Planul are nevoie de un consens deplin cu ceilalți membri NATO, a adăugat el, menționând: "Cred că unele țări îl susțin acum mai puțin decât altele, dar, indiferent de plan, Ucraina are instrumentele pentru a avansa dea fi pregătită pentru aderare".

Blinken a subliniat, de asemenea, importanța construirii unui sistem anticorupție eficient în Ucraina. "Trebuie să vedem, de asemenea, progrese constante din partea Ucrainei la acest capuitol", a spus el. Pe 7 iunie, Zelensky și Biden au purtat discuții telefonice, în timpul cărora liderul american și-a invitat omologul ucrainean să viziteze Casa Albă în iulie curent.