Uniunea Europeană nu poate, deocamdată, să-i propună Ucrainei statutul de membrul al UE

Uniunea Europeană nu poate, deocamdată, să-i propună Ucrainei statutul de membrul al UE


În prezent, Uniunea Europeană se confruntă de unele probleme interne, precum migranţii, Brexit-ul, de aceea în perspectivă apropiată nu poate propune nici Ucrainei, dar nici altor ţări-participante la „Parteneriatul Estic”, calitatea de membru cu drepturi depline al UE.
Despre aceasta a declarat ex-premierul lituanian Andrius Kubilius la briefing-ul amintit, citat fiind de Agenţia UNIAN.  Potrivit lui, partea comunitară depune eforturi maxime în această direcţie, dar deocamdată nu poate acest statut Ucrainei şi altor ţări, aceasta e realitatea tristă, a spus Andrius Kubilius, adăugând: „Statele pe cale de reformă au nevoie totuşi de o motivaţie reală pentru desfăşurarea schimbărilor, chiar dacă în perspectivă de scurtă durată aceste reforme sunt dureroase”. Amintim, că recent Preşedintele Ucrainei a accentuat ireversibilitatea cursului de integrare a Ucrainei în UE şi Blocul NATO. Deocamdată, însă, Acordul de Asociere cu UE, care prevede integrarea politică şi economică în spaţiul comunitar şi a intrat în vigoare la 1 septembrie curent, nu oferă Ucrainei şi perspectiva clară de aderare la Uniunea Europeană, notează aceeaşi sursă.