România: ateliere de pictură și olărit pentru tineri din Ucraina

România: ateliere de pictură și olărit pentru tineri din Ucraina

 

Mai mulți copii și tineri români din regiunea Cernăuți au participat timp de 6 zile la ateliere de olărit și pictură, cursuri de muzică populară românească și s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrației locale din județul Vâlcea, România.

Potrivit unui comunicat de presă al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Tabăra de cultură și civilizație românească pentru tinerii români din Cernăuți-Ucraina de la Mănăstirea Horezu, Vâlcea a avut loc în perioada 10-15 iulie 2017 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Cei prezenți în tabăra au avut ocazia să descopere și o parte din România. Au vizitat mănăstirile și schiturile vâlcene, Muzeul Județean de Istorie, Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea, Salina Ocnele Mari și Muzeul de Artă „Casa Simian”.