Acordul semnat la Minsk este una dintre cele mai bune variante existente până acum pentru reglementarea situaţiei din Donbas

Acordul semnat la Minsk este una dintre cele mai bune variante existente până acum pentru reglementarea situaţiei din Donbas

 

Departamentul de politică externă al SUA studiază variantele de aderare la formatul normandez şi tratativele privind implementarea acordurilor de la Minsk cu scopul reglementării situaţiei în Ucraina.

Despre aceasta a informat un reprezentant al Departamentului de stat american, la un briefing, în legătură cu viitoarea vizită a Secretarului de stat Rex Tillerson la Kiev, comunică Ukrinform. În prezent există o susţinere amplă din partea a 4 participanţi la formatul de Normadia privind necesitatea antrenării SUA la acest proces, şi această iniţiativă este studiată, a menţionat reprezentantul Departamentului de stat. Potrivit lui, toţi participanţii la formatul normandez – Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia  - s-au exprimat în favoarea invitării unui coleg american, cu care să poată purta tratative – nu în calitate de membru al formatului de Normandia, ci numai în calitate de susţinere ponderabilă a acestui format. Totodată, potrivit funcţionarului, partea americană n-are de gând să se limiteze la tratative cu Rusia sau Ucraina privind reglementarea situaţiei şi implementarea acordurilor de la Minsk. Vom continua să lucrăm cu toate părţile interesate, a menţionat reprezentantul Departamentului de stat al SUA. El şi-a exprimat părerea, că acordul semnat la Minsk este una dintre cele mai bune variante existente până acum pentru reglementarea situaţiei.