Câteva regiuni din Ucraina au rămas fără curent electric

Câteva regiuni din Ucraina au rămas fără curent electric

 

Primul-ministru al Ucrainei, Volodymyr Groisman, a chemat organele de profil să lichideze cât se poate de rapid consecinţele negative ale situaţiei meteorologice în Ucraina.

Din cauza vânturilor puternice, temperaturilor scăzute şi ninsorilor, câteva regiuni din Ucraina au rămas fără curent electric. Este vorba de 150 de localităţi din regiunile Harkiv, Dnipropetrovsk, Poltava, Zaporijjea. Premierul ucrainean a ordonat organelor de profil şi puterii locale să asigure funcţionarea şcolilor, grădiniţelor de copii, spitalelor şi altor obiective de infrastructură vitală. Deocamdată, toate şcolile în oraşul Dnipro au fost închise din cauza scăderii temperaturilor şi ninsorilor abundente. Procesul de învăţământ va fi continuat, începând cu lunea viitoare.