Canada consideră soluţionarea crizei din Ucraina ca fiind una dintre priorităţile politicii sale externe

Canada consideră soluţionarea crizei din Ucraina ca fiind una dintre priorităţile politicii sale externe

 

Despre aceasta a declarat, după încheierea summit-ului miniştrilor de Externe ai ţărilor-membre OSCE, şeful diplomaţiei canadiene, Stefan Dion.

De altfel, în culoarele summit-ului, ministrul canadian s-a întâlnit cu şeful Departamentului de politică externă al Ucrainei, Pavlo Klimkin. În cadrul întâlnirii cei doi demnitari au examinat căile de aprofundare a colaborării bilaterale, priorităţile de securitate internaţională şi importanţa respectării drepturilor omului. Ministrul Canadei Dion a confirmat continuarea susţinerii de către Canada a Ucrainei, a politicii ferme de nerecunoaştere a anexării nelegitime a peninsulei Crimeea şi a chemat la soluţionarea pe cale diplomatică a conflictului şi asigurarea respectului deplin  faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.