Un copil român în vârstă de cinci ani a fost ucis într-un accident rutier la Paris

Un copil român în vârstă de cinci ani a fost ucis într-un accident rutier la Paris

            

Circumstanţele tragediei nu au fost încă elucidate.

 Copilul a fost izbit de o camionetă şi a murit pe loc, sub ochii mamei şi mătuşii sale. Cele două femei au traversat primele o trecere de pietoni protejată, după care i-au făcut semn copilului să le urmeze. În timp ce traversa, copilul a fost izbit de o camionetă, a anunţat Prefectura de Poliţie din Paris. Copilul a murit pe loc, în pofida eforturilor salvatorilor. Potrivit primelor elemente ale anchetei, şoferul şi pasagerul camionetei au fugit, pe jos, după ce au abandonat camioneta nu departe de locul accidentului. Camioneta nu era dată ca furată, potrivit unei surse apropiate anchetei.  Însă altă sursă din cadrul poliţiei subliniază că mai multe mărturii cu privire la accident sunt contradictorii, unii martori afirmând că furgoneta nu ar fi implicată în accident. De asemenea, prefectura de poliţie a dezminţit că copilul fugea de o intervenţie a poliţiei vizând să disperseze vânzători stradali, aşa cum a scris presa.