OSCE – crește prezența militară rusă în Donbas

OSCE – crește prezența militară rusă în Donbas

 

Observatorii OSCE au subliniat o creştere a prezenţei armelor grele şi a trupelor militare ruseşti în estul Ucrainei.

În special, aparatul nepilotat al OSCE a observat recent în Doneţk "un arsenal imens", inclusiv 23 de tancuri T-72, lansatoare de rachete multiple, sisteme de artilerie autopropulsate, precum şi 60 de camioane militare. "Având în vedere dislocarea în apropierea imediată a zonei conflictului, prezenţa fiecăreia dintre aceste tipuri de arme este o încălcare a prevederilor Acordului de la Minsk", - au declarat la OSCE. Reprezentantul permanent al SUA la OSCE, ambasadorul Daniel Baer, de asemenea, a spus că poporul ucrainean din ambele părţi ale conflictului "continuă să plătească un preţ ce nu se măsoară în bani…”.  Şi nu este vorba doar despre cei ucişi şi răniţi, ci şi despre prizonieri, - a spus diplomatul.