Poroşenko: Ucraina este o parte a Europei

Poroşenko:   Ucraina este o parte a Europei

 

 

 

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în articolul său publicat în ediţia americană „Politico” afirmă, că nici un preţ nu este prea mare pentru ucraineni, ca să devină un popor mai bun. Ucraina este o parte a Europei, fiind conştientă de păcatele proprii, -  ea doreşte să păşească înainte. În pofida crizei, Brexitului, războiului, noi vom păşi pe calea de integrare cu Uniunea Europeană.Şi aceasta înseamnă:  mai multă dreptate şi respect, mai puţină corupţie şi absurditate post-sovietică, a menţionat şeful statului.

  Petro Poroşenko a exprimat mulţumiri SUA pentru faptul, că au fost alături de Ucraina în ultimii doi ani. Potrivit lui, atât Europa Occidentală, cât şi cea  Estică suferă în prezent din cauza Brexitului din Marea Britanie. Ucraina cheamă să fie restabilite relaţiile normale cu Rusia, în timp ce Kremlinul este încă departe de îndeplinirea angajamentelor sale, a constatat Petro Poroşenko.

Nicăieri în Europa nu veţi putea găsi atâta încredere în Comunitatea Europeană, cât există în Ucraina. Nu de aceea,că nu cunoaştem neajunsurile Uniunii Europene, ci de aceea că noi cunoaştem foarte bine care pot fi altenativele, a adăugat Preşedintele Ucrainei.