Strămutarea forţată sau deportarea oamenilor din teritoriile ocupate pe teritoriul statului-ocupant este o încălcare serioasă

Strămutarea forţată sau deportarea oamenilor din teritoriile ocupate pe teritoriul statului-ocupant este o încălcare serioasă

 

Statele Unite ale Americii dispun de mărturii incontestabile că operaţiunile de filtrare din teritoriile ucrainene cotropite sunt controlate de către funcţionari din administraţia preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Despre aceasta a declarat, în cadrul şedinţei Consiliului de Securitate al ONU, reprezentantul permanent al Statelor Unite, Linda Thomas-Greenfield. Strămutarea forţată sau deportarea oamenilor din teritoriile ocupate pe teritoriul statului-ocupant este o încălcare serioasă a celei de-a Patra Convenţii de la Geneva cu privire la protecţia populaţiei civile, precum şi o crimă de război, a subliniat diplomatul american. Potrivit datelor de care dispune partea americană, prin procedura de filtrare au trecut de la 900 de mii până la un milion 600 mii de cetăţeni ucraineni, care au fost deportaţi în Federaţia Rusă. Potrivit oficialului american, toate aceste măsuri sunt întreprinse de autorităţile de ocupaţie pentru a pregăti anexarea teritoriilor cotropite ale Ucrainei şi a desfăşura „referendumuri fictive”.