Misiunea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și-a încheiat vizita de inspectare la Donețk și Lugansk

Misiunea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și-a încheiat vizita de inspectare la Donețk și Lugansk

Rusia a căzut de acord să permită accesul reprezentanților Agenției Internaționale pentru Energia Atomică în Donețk și Lugansk, cu scopul inspectării instalațiilor nucleare, deoarece nu dorește să aibă conflicte cu această organizație, a opinat speaker-ul delegației Ucrainei în Grupul de Contact Trilateral, reprezentantul Oficiului prezidențial de la Kiev, Oleksii Arestovici, citat de Canalul de televiziune ”DOM”.

„Deocamdată nu a fost publicat vreun raport oficial al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică privind inspecția obiectivelor nucleare situate la Donețk și Lugansk, dar însăși informația despre o asemenea vizită este un semnal foarte pozitiv”, a specificat Oleksii Arestovici. Vizita a confirmat că Rusia este responsabilă de tot ce se întâmplă pe teritoriile temporar ocupate din Donbas, or negocierile corespunzătoare au avut loc în Federația Rusă. Pe de altă parte, aceasta demonstrează că în subgrupul social-economic sunt înregistrate totuși progrese și multe probleme au soluții pozitive, a relevat Arestovici. Potrivit Agenției ”Ukrinform”, la 16 decembrie misiunea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și-a încheiat vizita de inspectare la Donețk și Lugansk. Reprezentanții Agenției au inspectat două instalații nucleare experimentale – una de menire medicală și una științifică. Primirea unor asemenea inspecții pe timp de pace este obligația Ucrainei, conform acordului cu Agenția Internațională de Energie Atomică privind aplicarea garanțiilor în baza Tratatului de neproliferare nucleară, a amintit Oleksii Arestovici. După negocieri îndelungate, partea rusă a permis accesul inspectorilor AIEA pe teritoriul temporar ocupat al Donbasului ucrainean. Speaker-ul Delegației Ucrainei în Grupul Trilateral de Contact, reprezentantul Oficiului prezidențial de la Kiev leagă această decizie de proiectele internaționale și furnizarea globală a producției Concernului „Rosatom”. Evident, Kremlinul nu a vrut să aibă conflicte cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică și să piardă posibilitatea de a-și livra producția din industria sa atomică în toate colțurile lumii, or, Corporația rusească „Rosatom” construiește în prezent pe glob peste 10 Centrale Atomice, a conchis Oleksii Arestovici, citat de Ukrinform.