Ruslan Stefanciuk a declarat că inițiază o adresare către speakerii parlamentelor lumii cu rugămintea de a recunoaște Marea Foamete din anii 1932-1933 în Ucraina drept genocid împotriva poporului ucrainean

Ruslan Stefanciuk a declarat că inițiază o adresare către speakerii parlamentelor lumii cu rugămintea de a recunoaște Marea Foamete din anii 1932-1933 în Ucraina drept genocid împotriva poporului ucrainean

 

 

Miercuri, în orășelul Guta din regiunea Ivano-Franchivsk, și-a continuat lucrările conferința conducătorilor misiunilor diplomatice ale Ucrainei peste hotare cu genericul: „Diplomația 30. Strategia unui stat puternic”.

Cea de-a doua zi a lucrărilor conferinței a fost deschisă de ministrul Afacerilor Externe, care i-a felicitat pe cei prezenți cu sărbătoarea profesională – Ziua diplomației Ucrainei. Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, s-a referit, în luarea sa de cuvânt, la apartenența Peninsulei Crimeea la Ucraina, dușmanii umanității și ai dreptului internațional. Ruslan Stefanciuk i-a chemat pe colegi să se opună, împreună cu colegii lor europeni, pericolului hibrid și propagandei din partea Federației Ruse. În prezent Rusia folosește trecutul sovietic pentru a-și justifica crimele, a declarat Ruslan Stefanciuk. Președintele Radei Supreme a declarat că inițiază o adresare către speakerii parlamentelor lumii cu rugămintea de a recunoaște Marea Foamete din anii 1932-1933 în Ucraina drept genocid împotriva poporului ucrainean.

„În luna ianuarie a anului viitor mă voi adresa speaker-ilor din țările lumii cu rugămintea de a recunoaște Holodomorul drept act de genocid împotriva poporului ucrainean. Susținerea Dumneavoastră și prezentarea corectă a acestei inițiative, cu luarea în calcul a specificului fiecărei țări, este deosebit de importantă pentru realizarea ei cu succes. Mă adresez, în special, ambasadorilor acreditați în țările care deocamdată nu au recunoscut această crimă gravă a regimului totalitar sovietic să depună eforturi suplimentare pentru a-i convinge pe parlamentarii din acele țări să adopte o hotărâre corespunzătoare”, a spus Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk.