Speakerul Parlamentului a efectuat o vizită de lucru în Donbas

Speakerul Parlamentului a efectuat o vizită de lucru în Donbas

 

 

Preşedintele Radei Supreme, Dmytro Razumkov, a declarat că Ucraina îşi respectă angajamentele asumate privind respectarea regimului de încetare a focului în Donbas, dar nu vă tăcea ca răspuns la încălcarea înţelegerilor.

O astfel de declaraţie speakerul a făcut luni, 30 august, efectuând o vizită de lucru în regiunea Doneţk. „În ultimul timp se observă o încordare a situaţiei. Ea ne aminteşte de Avdiivka. Din păcate, şi ieri, şi alaltăieri s-a tras cu foc, au fost încălcate înţelegerile convenite cu toate părţile procesului. Numai Ucraina îşi îndeplineşte angajamentele întru torul, respectă înţelegerile la care s-a ajuns la Minsk – înţelegerile privind încetarea focului şi desfăşurarea acţiunilor de luptă”, a subliniat şeful legislativului.