Parlamentarii ucraineni prognozează încheierea reformei funciare până la finele săptămânii în curs

Parlamentarii ucraineni prognozează încheierea reformei funciare până la finele săptămânii în curs

 

Nu sunt excluse nici ședințele extraordinare ale Radei Supreme în acest sens, subliniază liderul fracțiunii „Golos”, Iaroslav Jelezneak, pe canalul său de Telegram.

Potrivit lui, în Rada Supremă apar prognoze că examinarea proiectului de lege privind amendamentele la Codul Funciar al Ucrainei și alte acte legislative, orientate la perfecționarea sistemului de gestionare și reglementare în domeniul relațiilor funciare, va dura toată săptămâna curentă. „Reforma funciară se desfășoară, dar cam lent - din cele peste 3 mii de amendamente la proiectul de lege Nr. 2194, am examinat marți doar 160 de propuneri. Negocierile liderilor de fracțiuni s-au încheiat fără rezultate concrete, de aceea în următoarele zile trebuie să muncim intens, nu sunt excluse nici ședințele extraordinare ale Radei Supreme săptămâna aceasta”, a spus parlamentarul Iaroslav Jelezneak.

Agenția UNIAN amintește că la 16 martie 2021 pe ordinea de zi a Legislativului ucrainean au fost incluse două proiecte de legi referitoare la piața funciară. De menționat, că și Uniunea Europeană așteaptă aplicarea reformei funciare în Ucraina.