26 februarie – Ziua rezistenței crimeene împotriva ocupației rusești

25.02.2021 р., 15:20

 

La nivel oficial, ziua rezistenței crimeene împotriva ocupației rusești este marcată în Ucraina începând cu anul 2016. Acel miting de multe mii de oameni, organizat pe data de 26 februarie anul 2014 la Simferopol de către tătarii crimeeni și activiștii pro-ucraineni a avut drept scop să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei și să se opună desfășurării sesiunii extraordinare a Radei Supreme a Crimeii. Atunci, din inițiativa Medjlisului poporului tătar din Crimeea, lângă sediul parlamentului Crimeii s-au adunat circa 12 mii de tătari crimeeni. Ei țineau în mâini drapelele lor naționale și drapelele Ucrainei. Participanții la miting scandau: „Glorie Ucrainei – Eroilor slavă!”, „Crimeea este Ucraina!”, „Jos banda!”. Drept contrapondere a fost organizat un miting al mișcării „Unitatea rusă”, condus de complicele ocupanților ruși, Serghei Aksionov. După cum se știe, trupele rusești au început acțiunea de ocupare a Crimeii încă la 20 februarie. Pe peninsulă au început să apară autocamioane fără numere de înmatriculare și așa-numiții „omuleți verzi” – militari înarmați fără semne distinctive. În același timp a avut loc crearea și înarmarea formațiunilor neregulate de mercenari din rândul localnicilor, care erau conduși de ofițeri ai serviciilor speciale și forțelor armate ale Federației Ruse. La 26 februarie, în rezultatul ciocnirilor de lângă clădirea Radei Supreme a Crimeii, doi oameni au murit și alte câteva zeci de persoane au fost rănite. Ulterior, după ocuparea peninsulei, comitetul de anchetă al Rusiei a intentat în legătură cu acel incident un dosar penal (așa-numitul „Caz de la 26 februarie”) și a derulat o „judecată politică” împotriva lui Ahtem Ciigoz, Mustafa Deghermendji, Ali Asanov și a altor activiști tătar crimeeni. Deja în ziua următoare, 27 februarie, subdiviziunile armatei ruse au ocupat sediile Radei Supreme și Consiliului de Miniștri al Crimeii. Tot atunci, parlamentul Crimeii a proclamat, la insistența ocupanților, desfășurarea pe peninsulă a unui referendum despre alipirea Crimeii la Rusia. Inițial votarea era planificată pentru 25 mai. Mai apoi ea a fost trecută pe o dată mai apropiată – 16 martie. Pe parcursul următoarelor câteva zile, străzile orașelor și magistralele rutiere ale peninsulei au fost împânzite de militari ruși. „Omuleții verzi” au pus mâna pe edificiile administrative, au încercuit garnizoanele Forțelor Armate ale Ucrainei, porturile maritime și aeroporturile. Conducerea de la Moscova a declarat nu o singură dată că acești oameni înarmați nu sunt militari ai forțelor armate ale Rusiei. Însă, după ocuparea peninsulei și organizarea în Crimeea a pseudo-referendumului despre statutul Crimeii rușii au recunoscut că „omuleții verzi” au fost militari ai armatei ruse. La 1 martie 2014 Consiliul Federației al Rusiei a susținut adresarea președintelui Putin cu privire la permisiunea folosirii forțelor armate ale Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei. La rândul său, Consiliul Securității și Apărării Naționale al Ucrainei a decis să aducă Forțele Armate ale țării în stare de alertă totală în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.         

 

 

Noutăţi la temă