Ministerul afacerilor Externe al Federației Ruse a informat partea ucraineană că ministrul Serghei Lavrov a plecat urgent într-o deplasare de lucru

Ministerul afacerilor Externe al Federației Ruse a informat partea ucraineană că ministrul Serghei Lavrov a plecat urgent într-o deplasare de lucru

 

 Data convorbirii dintre cei doi miniștri cu privire la agravarea situației în Donbas este deocamdată necunoscută. Despre aceasta a comunicat Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor Externe al Ucrainei, în cadrul unei emisiuni televizate  la Postul ICTV.El a menționat că este disponibil să discute cu Serghei Lavrov și că îl așteaptă.

„Când a fost inițiată conversația, la început reacția Ministerului rus de Externe a fost destul de vioaie, dar în această dimineață am primit un mesaj că ministrul Lavrov a plecat urgent într-o deplasare de lucru și nu se știe când va avea loc această convorbire. După cum s-a dovedit, el a plecat în Siria. Sunt gata. Aștept o conversație”, a accentuat ministrul ucrainean.

Dmytro Kuleba este convins că atunci când un soldat ucrainean este ucis în estul țării, singura parte cu care trebuie de vorbit este Federația Rusă.

Ministrul a menționat că Președintele Volodymyr Zelenski l-a împuternicit să discute cu Serghei Lavrov.

„Despre ce să vorbim? Prima întrebare: cum explică Federația Rusă ceia ce s-a întâmplat? Cea de a doua  - dacă Rusia susține regimul de încetare a focului. Și cea de treia se referă la   necesitatea discutării pregătirilor pentru întâlnirea miniștrilor de externe în formatul Normandia, care ar trebui să aibă loc imediat după ședința consilierilor”, a spus ministrul.

Dmytro Kuleba a mai declarat că Ucraina i-a informat pe principalii săi parteneri internaționali despre faptul, cine într-adevăr a încălcat armistițiul în Donbas și că așteaptă reacția lor.