În perioada 27-31 ianuarie, la Strasbourg, își desfășoară lucrările sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

 În perioada 27-31 ianuarie, la Strasbourg, își desfășoară lucrările sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

 

 

La lucrările participă, pentru prima dată, noua delegație permanentă a Radei Supreme a Ucrainei, care, după alegerile parlamentare din iulie 2019, a fost absentă la sesiunea de toamnă în semn de protest față de revenirea necondiționată a Rusiei la lucrările Adunării.

Între alte probleme, sesiunea va pune în discuție încălcarea de către țările-membre ale APCE a obligațiilor statutare, funcționarea instituțiilor democratice în Polonia, un raport despre deținuții politici din Azerbaidjan. Printr-o procedură de urgență sunt posibile dezbateri pe marginea situației din Libia și din Orientul Apropiat în contextul urmărilor acesteia pentru Europa, încălcării drepturilor omului și supremației dreptului în Turcia, precum și consecințelor ieșirii Marii Britanii din componența Uniunii Europene. De asemenea, în culoarele APCE sunt prevăzute o serie de acțiuni, în special, examinarea situației din Crimeea ocupată de Rusia, îndeplinirea de către partea rusă a sentințelor Curții Europene a Drepturilor Omului (pe care Rusia le ignoră), precum și ținerea nelegitimă în închisori a deținuților politici de către Moscova.