În Ucraina a fost creat Consiliul pentru protecţia jurnaliştilor şi libertatea de exprimare

În Ucraina a fost creat Consiliul pentru protecţia jurnaliştilor şi libertatea de exprimare

 

Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a insistat asupra creării unei structuri  menite să apere drepturile jurnaliştilor şi libertatea cuvântului.

Textul dispoziţiei corespunzătoare a fost publicat pe site-ul Preşedintelui Ucrainei, citat fiind de Agenția UNIAN. Potrivit sursei, Consiliul a fost creat cu scopul asigurării respectării dreptului constituţional  privind libertatea de exprimare, stabilirea unei cooperări eficiente între organele de stat, mediile ucrainene şi instituţiile societăţii civile. Conform unui raport prezentat de Freedom House, în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, în Ucraina, dar şi în unele ţări post-sovietice aceasta este „parţial liberă”, complet liberă ea fiind în Georgia şi Armenia. În acelaşi timp, în Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Uzbekistan şi Rusia, libertatea de exprimare este subminată, se spune în raportul publicat de Freedom House.