Rada Supremă a Ucrainei a deblocat posibilitatea semnării Legii despre impeachment.

Rada Supremă a Ucrainei a deblocat posibilitatea semnării Legii despre impeachment.

Astfel, documentul poate fi semnat de către Președintele Radei Supreme și transmis spre semnare Președintelui Ucrainei. Parlamentul a respins proiectul de hotărâre înaintat de 13 deputați din partea ”Solidarității europene”, care propunea anularea deciziei Radei Supreme  privind adoptarea în ansamblu a Legii Ucrainei cu privire la procedura de înlăturare a Președintelui de la putere, adică impeachment. Cei 13 parlamentari, care reprezintă partidul ex-președintelui Poroșenko, argumentează propunerea prin faptul că în timpul votării legii amintite, nu au fost luate în considerare amendamentele înaintate de unii deputați, ceea ce încalcă regulamentul. Totuși, Rada Supremă a deblocat miercuri posibilitatea semnării Legii despre impeachment. Documentul va putea fi înaintat spre semnare Președintelui.