La Mariupol va avea loc un forum pe problematica Donbass-ului

16.08.2019 р., 13:00

 

Oficiul Președintelui Ucrainei planifică să desfășoare, în luna septembrie, la Mariupol, un forum menit să atragă atenția la problemele Donbass-ului și să-i îndemne pe investitori să facă injectări financiare în economia ucraineană, a informat Secretarul Consiliului Securității și Apărării naționale, Oleksandr Danyliuk.

Demnitarul a citat părerea Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, care consideră că situația din Donbass nu poate fi schimbată doar prin mijloace informaționale. În această zonă trebuie să fie alocate investiții – în drumuri, școli, porturi, dezvoltarea altor obiective ale infrastructurii. Evident, pentru așa ceva este nevoie de bani. În acest scop urmează să fie orientate resursele bugetului local, ale celui central, ale organizațiilor financiare internaționale, dar și ale mediului de afaceri privat, consideră Oleksandr Danyliuk. Secretarul CSAP al Ucrainei a informat că a discutat cu directorul Băncii Mondiale despre posibila participare a acestei structuri la realizarea proiectelor din Donbass în contextul reformelor-cheie din Ucraina, care sunt susținute financiar de către Banca Mondială.     

Noutăţi la temă