Persoanele și mărfurile ar putea trece un control comun la frontiera moldo-ucraineană, la „Otaci-Moghiliov-Podolsk”

Persoanele și mărfurile ar putea trece un control comun la frontiera moldo-ucraineană, la „Otaci-Moghiliov-Podolsk”

 

 

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană ar putea fi extins și în punctul de trecere ”Otaci-Moghiliov-Podolsk”. Astfel, persoanele și mărfurile ar urma să fie supuse unui singur filtru de control, ceea ce ar simplifica traversarea frontierei și ar reduce timpul de așteptare în vamă.

Procedurile și costurile aferente lucrărilor de reconstrucție a postului au fost discutate în cadrul unei reuniuni ai reprezentanților Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) cu reprezentanți ai autorităților ucrainene, cu sprijinul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), potrivit Radio Chișinău.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, părțile implicate au analizat perspectivele de aplicare a acestui mecanism de cooperare transfrontalieră, care ar putea fi organizat conform principiilor ”Ghișeului Unic” și ”O singură oprire”.