Republica Belarus s-a declarat gata să găzduiască o nouă rundă de convorbiri de pace Ucraina-Rusia, aşa cum a propus recent Preşedintele ucrainean, Volodymyr Zelenski

Republica Belarus s-a declarat gata să găzduiască o nouă rundă de convorbiri de pace Ucraina-Rusia, aşa cum a propus recent Preşedintele ucrainean, Volodymyr Zelenski

 „Liderul de la Minsk sprijină absolut propunerea vizată a omologului său ucrainean, or problemele apărute trebuie rezolvate la masa negocierilor”, au declarat reprezentanții biroului Preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, într-un comunicat, citat de presa ucraineană.

 Acum patru ani, Belarus i-a găzduit pe preşedinţii ucrainean şi rus, precum şi pe liderii Germaniei şi Franţei pentru discuţii de pace care au dus la un acord de încetare a focului. „Conducerea din Belarus s-a exprimat întotdeauna disponibilă să facă totul pentru o restabilire promptă a păcii pe pământul ucrainean”, a declarat şeful diplomaţiei belaruse, Vladimir Makei, în comentarii difuzate de Interfax. Amintim că Preşedintele ucrainean, Volodymyr Zelenski, a făcut apel luni la omologul său rus Vladimir Putin să desfășoare discuţii de pace la Minsk. Zelenski a propus ca la discuţiile de pace de la Minsk ar trebuie să participe liderii Uniunii Europene, Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi Republicii Belarus. Ca răspuns, Kremlinul a spus că va lua în considerare apelul lui Zelenski de a fi organizate discuţii de pace, dar că nu poate oferi un răspuns acum, notează aceeași sursă.