Conflict militar între Statele Unite şi Iran

Conflict militar între Statele Unite şi Iran

Franţa şi Germania au anunţat că vor depune toate eforturile pentru evitarea unui conflict militar între Statele Unite şi Iran, avertizând că riscurile se menţin, mai ales pe fondul presiunilor exercitate de Administraţia Donald Trump, comunică Reuters.

Мinistrul francez de Externe,Jean-Yves Le Drian,  a explicat că ameninţarea Iranului că va depăşi limita stocurilor de uraniu stabilită prin Acordul nuclear din 2015 este îngrijorătoare, însă a atribuit o parte din vină Statelor Unite. "Noi considerăm că decizia SUA de a încălca Acordul nuclear nu este bună şi că actuala campanie de presiuni maxime contribuie la tensiuni", a subliniat ministrul francez de Externe.

La rândul său, Heiko Maas, ministrul german de Externe, aflat în vizită la Paris, a atras atenţia că "riscul izbucnirii unui război în Golf nu a fost evitat". "Trebuie să facem totul pentru a nu se ajunge la acest lucru. De aceea, vorbim cu toate părţile. Am fost în Iran, vorbim şi cu americanii. Vrem reducerea tensiunilor prin dialog. Este vremea diplomaţiei, noi avem acest angajament", a subliniat şeful diplomaţiei de la Berlin.

Planul Statelor Unite de suplimentare a efectivelor militare în Orientul Mijlociu are rolul de a genera un conflict militar cu Iranul, a acuzat marţi Administraţia Vladimir Putin, îndemnând Washingtonul şi Teheranul să dea dovadă de reticenţă. Administraţia Donald Trump a anunţat luni seară trimiterea a încă 1.000 de militari în Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor cu Iranul.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.