La ARS Odesaau fost discutate perspectivele relațiilor de colaborare bilaterale ucraineano-iraniene

 La ARS Odesaau fost discutate perspectivele relațiilor de colaborare bilaterale ucraineano-iraniene

În special, a atragerii de investiții străine directe în zonele agricole din sudul țării.

Adjunctul șefului Administrației regionale Odesa, Vitalii Svicinski,  a declarant că interesele regiunii Odesa privind dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Teheranul sunt încadrate în parteneriatul comercial-economic ucraineano-iranian, ce prevede, în special, sprijin financiar pentru cooperare în domeniul programelor agricole durabile.La rândul său, Ambasadorul Republicii Islamice Iran în Ucraina, Manucehr Moradi, care s-a aflat în fruntea delegației iraniene la întrevederea cu reprezentanții Administrației regionale de stat Odesa, a spus că la etapa actuală partea iraniană acordă preferință dezvoltării relațiilor de colaborare în sectorul agrar și în domeniul logisticii transporturilor, inclusiv a creării unor exploataţii agricole viabile pe teritoriul regiunii Odesa.