Berlin: Noua conducere ucraineană va da un nou impuls eforturilor de soluţionare a conflictului din Donbas

Berlin: Noua conducere ucraineană va da un nou impuls eforturilor de soluţionare a conflictului din Donbas

 

Germania speră că noua conducere ucraineană va da un nou impuls eforturilor de soluţionare a conflictului ce durează de ani de zile în apropierea graniţei Ucrainei cu Rusia. „Populaţia din estul Ucrainei are nevoie de pace în cele din urmă”, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, înainte de vizita pe care o va întreprinde joi în Ucraina.

Conflictul a izbucnit în urmă cu cinci ani, când Ucraina a înlăturat conducerea prorusă de la Kiev în vederea încheierii unui acord cu Uniunea Europeană. Confruntările dintre separatiştii - susţinuţi de ruşi - şi armata ucraineană s-au soldat cu aproximativ 13.000 de morţi, potrivit unor estimări ale ONU.