Elcenko la ONU: „O încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk de către Rusia”

Elcenko la ONU: „O încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk de către Rusia”

 

Decretul prezidențial al lui Vladimir Putin privind eliberarea în regim simplificat de cetățenii pentru locuitorii din Donbasul ocupat este o încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk, a declarat Volodimir Elcenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, la o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU, convocată la inițiativa Ucrainei, potrivit „Ukrinform”. „Acest decret este un alt episod din lanțul de acțiuni prin care Federația Rusă încearcă să rupă teritoriile din Donbas de Ucraina. Rusia își încalcă obligațiile care îi revin în temeiul acordurilor de la Minsk din 2014 și 2015”, a subliniat diplomatul. „Federația Rusă nu mai poate ascunde prezența armatei și a mercenarilor săi în Donbas și rolul său de lider în conflictul armat. De aceea, au decis să treacă de la mantra lor veche de cinci ani ca „ei nu sunt acolo” la sloganul revanșist „cetățenii noștri sunt acolo”.