Mesaje de mâhbire în legătură cu incendiul de la Notre-Dame din Paris

Mesaje de mâhbire în legătură cu incendiul de la Notre-Dame din Paris

 

Lideri din întreaga lume, dar şi parizieni de rând şi turişti, au reacţionat în urma incendiului devastator care a distrus o parte din Catedrala Notre-Dame din Paris, informează site-ul France 24.

Mii de turişti şi parizieni s-au adunat luni seara pe ambele maluri ale Senei, în timp ce Catedrala Notre-Dame, una dintre cele mai mari atracţii turistice din capitala franceză şi unul dintre principalele simboluri ale Franţei, era mistuită de flăcări. Zeci de persoane au cântat în cor Ave Maria. Însă nu doar cetăţenii de rând au reacţionat faţă de incendiul care aproape a distrus Notre-Dame. Mesaje de solidaritate au apărut rapid şi de la lideri din întreaga lume. Notre-Dame aparţine întregii umanităţi. A inspirat scriitori, pictori, filozofi şi vizitatori din întreaga lume, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Sunt îngrozit de imaginile de la Paris, cu flăcările de la Catedrala Notre-Dame, un exemplu unic de clădire de patrimoniu mondial, care a rezistat din secolul al XIV-lea. Gândurile mele se îndreaptă către poporul şi Guvernul francez, a postat şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a descris incendiul ca fiind oribil. Ne exprimăm solidaritatea cu catolicii francezi şi cu cetăţenii Parisului. Ne rugăm pentru pompieri şi pentru toţi cei care fac tot posibilul pentru a controla situaţia, a anunţat şi Vaticanul, prin intermediul unui comunicat. Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, la ora 18.50, la o sursă a sistemului de încălzire al catedralei. Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.