Interzicerea zborurilor charter între Ucraina și Rusia

Interzicerea zborurilor charter între Ucraina și Rusia

 

Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a interzis zborurile charter între Ucraina și Federația Rusă, cu excepția curselor necesare pentru asigurarea misiunilor ONU, Comitetului de Cruce Roșie și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

După cum transmite Agenția UNIAN, hotărârea corespunzătoare a fost adoptată la ședința de miercuri a Guvernului ucrainean.  Recent, unii politicieni ucraineni s-au folosit de lacunele legislației ucrainene și au zburat direct din Kiev la Moscova, pentru a negocia cu reprezentanții țării-agresor, de aceea, propunem introducerea amendamentelor la regulile de folosire a spațiului aerian al Ucrainei, a declarat Ministrul de Interne, Arsen Avakov, la ședința Executivului ucrainean. La rândul său, Primul Ministru al Ucrainei, Volodymyr Groisman, a chemat  membrii Guvernului să susțină această inițiativă, condamnând zborurile efectuate de liderilor opoziției Iurii Boiko și Viktor Medvedciuk la Moscova, unde aceștia au negociat pe tema gazelor cu reprezentanții țării-agresor. În ajun, Președintele Petro Poroșenko a cerut Guvernului Ucrainei să studieze acest caz și să ia măsurile de rigoare, notează aceeași sură.