Marea Neagră face de mult parte din strategia NATO

Marea Neagră face de mult parte din strategia NATO

 

Regiunea Mării Negre este una dintre prioritățile întrunirii NATO de la Washington, a declarat la rândul său Bruno Lété, consilier pentru Securitate și Apărare în cadrul German Marshall Fund, în interviul pentru Deutsche Welle.

Potrivit lui, Marea Neagră face de mult parte din strategia NATO, dar de scurt timp se află foarte sus pe lista priorităților. Este adevărat că în ultimii ani, Marea Neagră a rămas ușor în penumbră, în contextul implicării NATO în regiunea statelor baltice. Dar acest lucru se schimbă acum, din mai multe motive. Unul dintre ele este, sigur, Rusia, care a invadat Georgia în 2008. Apoi ne amintim ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Mai recent, incidentul din Marea Azov, în care Rusia a arestat marinari ucraineni. Apoi este chestiunea anexării Crimeii. Rusia militarizează masiv peninsula, nu numai cu trupe la sol, ci și cu sisteme anti-rachetă. Rusia transformă Marea Neagră într-un lac rusesc, pe scurt. Dar NATO nu-și poate permite acest lucru, pentru că la Marea Neagră se află trei state membre ale alianței - România, Bulgaria și Turcia - și doi parteneri importanți - Ucraina și Georgia. NATO trebuie să răspundă, așadar, la strategia de escaladare a Rusiei, a conchis Bruno Lete.