Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord îşi va spori sprijinul acordat Ucrainei şi Georgiei în faţa Rusiei

 Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord îşi va spori sprijinul acordat Ucrainei şi Georgiei în faţa Rusiei

Aceasta se va face printr-o intensificare a pregătirii forţelor navale şi a pazei de coastă din cele două ţări, prin vizite ale navelor Alianţei în porturile acestora la Marea Neagră, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Sper ca miniştrii aliaţi să convină săptămâna aceasta asupra unor noi măsuri pentru o mai bună cunoaştere a situaţiei din zonă, a afirmat Stoltenberg într-o conferinţă de presă ce precede reuniunea miniştrilor de externe din ţările membre NATO în zilele de 3 şi 4 aprilie la Washington pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a Organizaţiei. Unul dintre aspectele care vor fi discutate vizează ameninţarea din partea Rusiei. Stoltenberg a subliniat că Alianţa este preocupată de schema comportamentului agresiv al Rusiei, ţinând cont de acţiunile sale împotriva Ucrainei şi de capturarea a trei nave ucrainene cu tot cu echipaje  în Marea Azov în noiembrie trecut. În privinţa relaţiei cu Rusia, miniştrii de externe din cadrul NATO vor aborda joi situaţia legată de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, care va înceta să mai fie valabil din 2 august, după retragerea SUA din Tratatul respectiv din cauza încălcării de către Moscova a prevederilor acestuia.

NATO. Susținere. Ucraina. Georgia. Stoltenberg.