Scopul lui Putin este să preia controlul asupra întregii Ucraine

Scopul lui Putin este să preia controlul asupra întregii Ucraine

 

 

Președintele Radei Supreme de la Kiev, Andrii Parubii, consideră că, fără Ucraina, „ideile maniacale ale președintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la restabilirea influenței geopolitice a Moscovei nu au niciun temei”. În opinia sa, scopul lui Putin este să preia controlul asupra întregii Ucraine și nu doar să ocupe Crimeea și o parte din Donbas. „Scopul său principal este de a controla întregul stat ucrainean. Putin și ai săi de la Moscova nu îşi imaginează un imperiu rus fără Ucraina, pentru că, fără statul ucrainean, ideile lor maniacale de a restabili influența geopolitică a ‘marelui imperiu rus’ nu au niciun temei. Prin urmare, scopul lui Putin este să controleze toată Ucraina” – a declarat preşedintele Parlamentului. Parubi a menţionat că sarcina Kievului este să apere Ucraina în prima linie a frontului, dar şi împotriva destabilizării naţionale pe care o pot organiza provocatorii ruși.