Studioul de imprimări al Radioului Ucrainean a prezentat miercuri proiectul artistic ”Calea spre libertate”, prilejuit de Ziua comemorării Eroilor Sotniei Celeste

Studioul de imprimări al Radioului Ucrainean a prezentat miercuri proiectul artistic ”Calea spre libertate”, prilejuit de Ziua comemorării Eroilor Sotniei Celeste

 

Proiectul  are la bază motive din cartea Oksanei Zabujko ”Letopisețul martorilor oculari: 9 luni de rezistență ucraineană”, care prezintă evenimentele din timpul Revoluției Demnității.

Proiectul va fi transmis la Radio Cultura, iar versiunea televizată poate fi vizionată pe canalele Audiovizualului Public. Proiectul a adunat în scenă mari personalități artistice, care nu sunt indiferente față de lupta poporului ucrainean pentru libertate. Totodată, Institutul Memoriei Naționale informează că pe parcursul zilei de 20 februarie în Kiev au avut loc peste 20 de acțiuni prilejuite de împlinirea a cinci ani de la tragicele evenimente ale Revoluției Demnității. Manifestări-recviem au avut loc și la Cernăuți, Cernighiv, Dnipro, Lviv. Amintim că la 20 februarie Ucraina a marcat cinci ani de la tragicele evenimente din 2014, când peste 100 de protestatari pro-europeni au fost ucişi, în Piaţa Independenţei din Kiev, în timpul manifestaţiilor împotriva regimului condus de Viktor Ianukovici, care a decis atunci să suspende apropierea ţării de Uniunea Europeană. Anchetatorii ucraineni au stabilit că există "urme ruseşti" în operaţiunea de asasinare a celor peste 100 de manifestanţi.