Miniștrii de Externe ai UE, care urmează să se întrunească astăzi la Bruxelles, vor discuta pe larg situația din Ucraina

Miniștrii de Externe ai UE, care urmează să se întrunească astăzi la Bruxelles, vor discuta pe larg situația din Ucraina

 

Se așteaptă susținerea eforturilor ucrainenilor pe calea reformelor și a suveranității, integrității teritoriale a Ucrainei.

Înaltul reprezentant al UE, Federica Mogherini, a declarat: „M-am întâlnit numai ce cu ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin. Este foarte important că ne apropiem de aniversarea a cincea a evenimentelor de pe Maidan. Cu cinci ani în urmă am fost în Ucraina și țin minte foarte bine așteptările și speranțele poporului Ucrainei. Mai ales când este vorba de reforme, elaborarea legislației anticorupție  – a fost parcursă o cale lungă datorită fermității ucrainenilor și susținerii Uniunii Europene”, a accentuat Înaltul reprezentant al UE. Ea a amintit că săptămâna trecută, la Munchen a avut o întâlnire cu ministerul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în timpul căreia i-a expus poziția UE față de Ucraina și față de evenimentele din jurul ei. „Am expus încă o dată clar poziția noastră comună, poziția Uniunii Europene, privind așteptările noastre în acest context, în deosebi îndeplinirea deplină a acordurilor de la Minsk, întreprinderea unor anumiți pași, pe care nu i-am văzut din partea Federației Ruse în ce privește situația din Marea Azov și strâmtoarea Kerci”, a comunicat Federica Mogherini.