În data de 29 ianuarie Ucraina cinstește memoria Eroilor Bătăliei de lângă Krutî

29.01.2019 р., 14:20

      

 

Confruntarea cu trupele roșii a avut loc cu 101 în urmă.

Krutî constituie una dintre cele mai tragice și, totodată, legendare pagini din istoria luptelor de eliberare ucrainene din perioada anilor 1917-1921. La sfârșitul lunii decembrie a anului 1917 guvernul Rusiei sovietice a declanșat o luptă deschisă împotriva Republicii Populare Ucrainene. Bolșevicilor nu le convenea proclamarea independenței de către Ucraina. La început Moscova a creat un ”guvern ucrainean roșu” aparte cu capitala la Harkiv, care a declarat, în mod practic, război părții independente a statului, iar apoi a trimis și trupe militare. Acest lucru era prezentat ca un război civil. Spre regret, la o depărtare de un secol de la acele evenimente tragice istoria se repetă. În acea confruntare sângeroasă forțele erau neegale. Armata ucraineană, care s-a avântat în confruntarea sângeroasă cu hoarda bolșevică, număra circa 300 de studenți, încă 250 de ascultători ai Primei școli militare ucrainene și aproape 40 de haidamaci. Cei mai tineri eroi aveau pe atunci vârsta de numai 16 ani. Cu ocazia acestei triste aniversări, la Kiev și în alte orașe din țară au avut loc acțiuni de pomenire cu participarea primelor persoane din conducerea statului. Președintele Petro Poroșenko a participat la forumul cu genericul ”De la Krutî – la Bruxelles: noi pășim pe calea proprie”.

Noutăţi la temă