Importul mediu de o zi a gazului de către Ucraina constituie în luna ianuarie curent circa 7,5 milioane metri cubi

Importul mediu de o zi a gazului de către Ucraina constituie în luna ianuarie curent circa 7,5 milioane metri cubi

 

Ucraina, care de la începutul perioadei de încălzire, a redus rezervele de gaze naturale până la 5 miliarde metri cubi – atingând cifra de 12 miliarde metri cubi, dispune de suficiente rezerve necesare pentru iarna curentă.

Despre aceasta a comunicat preşedintele Companiei Naţionale pe Acţiuni „Naftogaz Ukrainy”, Andrii Kobolev, în culoarele „Prânzului ucrainean”, de la Davos, organizat de Fondul lui Viktor Pinciuk. Răspunzând la întrebarea în legătură cu reducerea substanţială  în anul curent a importului de gaze, în comparaţie cu perioada analogică a anului trecut,  şeful companiei Naftogaz a menţionat: Am intrat în perioada iernii cu un volum mare de rezerve de gaze, de aceea am ales următoarea tactică pe piaţa de resurse energetice – să cumpărăm gaze la un preţ mai mic şi să nu cumpărămatunci, când acest preţ este prea mare. De altfel, importul mediu de o zi în Ucraina, în luna ianuarie 2019 constituie circa 7,5 milioane metri cubi, pe când în ianuarie 2018 ţara a importat 25 milioane metri cubi pe zi.