Ucraina constituie elementul de bază pentru reţinerea ofensivei ruseşti

Ucraina constituie elementul de bază pentru reţinerea ofensivei ruseşti

 

Şeful diplomaţiei ucrainene, Pavlo Klimkin, a chemat ţările-membre OSCE să susţină în Adunarea Generală ONU rezoluţia privind militarizarea Crimeii, rezoluţie pe care Ucraina a elaborat-o împreună cu alte 29 de ţări.

Despre aceasta el a declarat în timpul celei de a 25-a şedinţe a Consiliului de miniştri de Externe OSCE de la Milano, comunică Ukrinform. Ucraina, împreună cu alte 29 de ţări a înaintat Adunării Generale ONU proiectul rezoluţiei privind problematica legată de militarizarea Republicii Autonome Crimeea şi oraşului Sevastopol, precum şi a unei părţi a Mărilor Neagră şi Azov. Sperăm în susţinerea acestei rezoluţii, a spus Pavlo Klimkin. El a comunicat că în rezultatul agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei au fost deja omorâţi şi răniţi peste 30 mii de persoane. Rusia a transformat Crimeea într-o bază militară şi sporeşte militarizarea peninsulei, subminând stabilitatea în Marea Neagră şi regiunea Mării Mediterane, a accentuat ministrul. Ucraina constituie elementul de bază pentru reţinerea ofensivei ruseşti, menţinerea principiilor OSCE, a subliniat Pavlo Klimkin. Amintim că rezoluţia privind militarizarea Crimeii, a cărei autori sunt un grup de state-membre ONU,va fi pusă la vot la Adunarea generală ONU la 17 decembrie. Potrivit lui Volodymyr Elcenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, această rezoluţie cuprinde mai dure semnale la adresa Rusiei, decât toate cele precedente.