Şeful Guvernului de la Kiev şi Preşedintele Slovaciei au examinat aparte colaborarea energetică

10.09.2015 р., 15:16

Joi, 10 septembrie, în cadrul vizitei de lucru a delegaţiei guvernamentale la Bratislava, Primul Ministru al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, s-a întâlnit cu Preşedintele Slovaciei, Andrei Kiska.

În centrul atenţiei interlocutorilor s-a aflat situaţia privind securitatea şi starea îndeplinirii acordurilor de la Minsk. Arseni Iaţeniuk şi Andrei Kiska au examinat iniţiativele şi măsurile pentru susţinerea reglementării paşnice a situaţiei din Estul Ucrainei, precum şi intensificarea colaborării regionale a partenerilor Ucrainei în acest context, se spune în comunicat. Şeful Guvernului de la Kiev şi Preşedintele Slovaciei au examinat aparte colaborarea energetică, menţionând necesitatea unor atitudini comune, care ar garanta securitatea ambelor ţări, unitatea politicii europene în această sferă. Preşedintele Slovaciei şi-a exprimat susţinerea fermă a independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. El a menţionat că Slovacia este prietenul Ucrainei. Arsenii Iaţeniuk, la rândul său, a exprimat mulţumiri pentru solidaritatea cu Ucraina, relaţiile de parteneriat şi mai ales – pentru aportul ponderabil al Slovaciei la asigurarea securităţii energetice a Ucrainei.

Şeful Guvernului de la Kiev şi Preşedintele Slovaciei au examinat aparte colaborarea energetică

Noutăţi la temă