Rada Supremă a adoptat proiectul de lege privind garanţiile financiare de stat de acordare a serviciilor medicale şi a preparatelor medicamentoase.

  Rada Supremă a adoptat proiectul de lege privind garanţiile financiare de stat de acordare a serviciilor medicale şi a preparatelor medicamentoase.

 

   

 

  Hătărârea a fost susţinută de 240 de deputaţi ai poporului în cadrul şedinţei plenare a legislativului. Programul de garanţii de stat, prevăzut în proiectul de lege, stabileşte lista şi volumul de medicamente, plata pentru care este garantată de stat pe contul mijloacelor băneşti din Bugetul de stat. După cum prevede reforma medicală, programul respectiv va fi elaborat de Ministerul sănătăţii împreună cu Ministerul de finanţe. El urmează să fie adoptat de Rada Supremă, fiind inclus în legea despre Bugetul de stat pe anul viitor. În corespundere cu documentul adoptat, nu mai puţin de 5 la sută din Produsul Intern Brut  în Bugetul de stat trebuie să fie repartizat pentru realizarea pogramului de garanţii medicale.