Banca Modială aşteaptă de la Ucraina implementarea reformei funciare

Banca Modială aşteaptă de la Ucraina implementarea reformei funciare

 

 

 

Asupra acestui fapt a accentuat vicepreședintele Băncii Mondiale, Syril Miuller, în cardul întâlnirii cu Ministrul Finanţelor al Ucrainei,  Oleksandr Danyliuk.

El a menţionat că desfăşurarea acesteia ar duce la dezvoltarea economică ulterioară a ţării. Oleksandr Danliuk a menţionat că, în cadrul întâlnirilor anuale dintre FMI şi Banca Mondială de la Washington, Syril  Muller a subliniat importanța reformelor inițiate de Ucraina și necesitatea punerii în aplicare a reformei agrare pentru dezvoltarea economică ulterioară. De asemenea, în timpul întâlnirilor, participanţii au discutat despre evoluția reformelor și cooperării dintre Ucraina și Banca Mondială, precum şi și-au exprimat încrederea că Banca Mondială va rămâne un partener de încredere al Ucrainei pe calea dezvoltării durabile. Ministrul ucrainean al finanţelor a atras atenţia asupra importanţei participării Băncii Mondiale la procesul reformelor, care vizează modernizarea și restructurarea economiei ucrainene. De precizat că în prezent Ucraina și Banca Mondială conlucrează asupra mai multor proiecte, fiecare dintre ele promovând schimbul de experiență, crearea unor noi locuri de muncă și consolidarea sistemului financiar al țării.