Rusia testează în mod sistematic arme noi în Donbas

Rusia testează în mod sistematic arme noi în Donbas

 

Despre aceasta a declarat Oleksandr Turcinov, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, citat de agenţia de presă UNIAN.

Turcinov a făcut o declaraţie în acest sens într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele parlamentului Lituaniei, aflată într-o vizită la Kiev cu ocazia Adunării Interparlamentare a forurilor legislative din Ucraina, Lituania şi Polonia. În contextul eforturilor de reglementare politică a conflictului din Donbas, ţările europene ar trebui să înţeleagă că Rusia nu este o terţă parte, ci agresorul, a subliniat oficialul ucrainean. Rusia deschide zilnic focul asupra poziţiilor ucrainene, testând în acelaşi timp arme noi şi metode noi de luptă, ignorând complet poziţiile de bază ale acordurilor de la Minsk, a insistat Turcinov, avertizând că tendinţele periculoase care au început în luna martie ar putea degenera în acţiuni militare de anvergură.Atâta timp cât Rusia continuă acţiunile agresive şi ocupă o parte a teritoriului ucrainean, în special Crimeea, sancţiunile trebuie înăsprite, nu ridicate, a insistat Oleksandr Turcinov.