Chiar dacă în Donbas va fi realizat cel mai optimist scenariu, pericolul militar din Est rămâne actual în perspectiva de scurtă şi de lungă durată

Chiar dacă în Donbas va fi realizat cel mai optimist scenariu, pericolul militar din Est rămâne actual în perspectiva de scurtă şi de lungă durată

Despre aceasta a declarat Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în timpul întâlnirii cu absolvenţii Universităţii Naţionale de Apărare „Ivan Cerneahovski”.

 Potrivit Agenţiei „Ukrinform”, chiar dacă va fi obţinută o conciliere ce trece în reglementarea politică a conflictului şi în pacea durabilă, riscul reluări luptelor există. Şeful statului a precizat: „Deja al doilea an consecutiv la instituţiile noastre de învăţământ militar superior avem promoţii anticipate de ofiţeri”. Reducerea perioadei de studii şi urgentarea procesului de învăţământ este cauzată de conflictul din Donbas. Astfel, potrivit lui Petro Poroeşnko, perspectiva reluării luptelor în Estul Ucrainei, din cauza încălcărilor sistematice de către agresorul rus a angajamentelor sale asumate la Minsk, este clar vizibilă pe radarele părţii ucrainene.