Circa patru miliarde dolari au fost investiți în economia Ucrainei în anul 2015

Circa patru miliarde dolari au fost investiți în economia Ucrainei în anul 2015

În decursul unui an, investitorii străini au investit în economia Ucrainei mai mult de 3,7 miliarde dolari. Volumul total al investițiilor din momentul redobândirii independenței de stat constituie 43,37 miliarde dolari.

În topul celor zece țări-investitoare, cărora le revin 83 la sută din investițiile directe făcute în economia Ucrainei, intră Ciprul, Olanda, Germania, Austria, Marea Britanie, Insulele Virgine, Franța, Elveția, Italia, se arată în rapoartele Ministerului ucrainean al Dezvoltării Economice și Comerțului. Între zonele țării, care au beneficiat de cel mai mare volum de injectări financiare se numără regiunile Dnipropetrovsk, Donețk, Harkiv, Kiev, Lugansk, Lviv, Odesa, Zaporijjea, Poltava, Ivano-Franchivsk, precum și orașul Kiev. Se prevede că în anul curent în economia ucraineană vor fi investiți până la cinci miliarde dolari sub formă de investiții directe.