Situația în est este instabilă

Situația în est este instabilă

Situația în est este instabilă

În decursul ultimelor 24 de ore, formațiunile nelegale înarmate au deschis foc asupra pozițiilor militarilor ucraineni de 55 de ori, a comunicat purtătorul de cuvânt al Centrului Operațiunii antiteroriste, Andrii Zadubinnyi.

Pe direcția Donețk inamicul a supus tirurilor pozițiile militarilor ucraineni din Maiorske, Novgorodske, Luganske, Avdiivka, Mariinka, Piski, Opitne și lângă mina Butivka. Fortificațiile militarilor ucraineni din apropiere de Kirove și Pervomaiske au fost atacate cu lansatoare de mine. Pe direcția Mariupol, punctele de comandă ale militarilor ucraineni din zona localităților Gnutove și Lomakine au fost atacate cu ajutorul aruncătoarelor de mine cu calibrul de 82 și 120 milimetri. Asupra pozițiilor din apropiere de Lomakine rebelii au tras din instalații de lansare și instalații antitanc. Inamicul a tras asupra fortificațiilor militarilor ucraineni din Crasnogorivka din aruncătoare de mine cu calibrul de 82 milimetri. Potrivit unor date operative, pe teritoriul așa-numitei ”Republici Populare Lugansk” au sosit curatori din Federația Rusă. Împreună cu ei a sosit un grup de ofițeri ai Statului Major al forțelor armate ruse, care au drept scop verificarea  sistemului de pregătire de luptă operativă a formațiunilor nelegale înarmate. Dorind să demonstreze gradul de pregătire, rebelii au tras asupra pozițiilor Forțelor armate ale Ucrainei din Triohizbenka. Tirurile au fost aplicate din direcția localității Crasnyi Liman. În Stanyțea Luganska, de asemenea, au fost fixate tiruri aplicate din lansatoare de mine cu calibrul de 120 milimetri, care au venit din partea satului Nicolaevka. De menționat că aceste tiruri au fost aplicate cu scopul de a le demonstra curatorilor de la Kremlin disponibilitatea de a continua, în orice moment, escaladarea conflictului în Donbas, a spus purtătorul de cuvânt al Centrului operațiunii antiteroriste, Andrii Zadubinnyi.