Rusia poate anexa alte teritorii, sub pretextul aşa-numitei discriminări a minorităţi ruse

3.02.2016 р., 14:30

 

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, declară că omologul său rus, Vladimir Putin, nu recunoaşte nici un fel de graniţe şi ar putea anexa teritoriile altor state independente sub pretextul discriminării minorităţii ruse.

Asupra acestui fapt şeful statului ucrainean a accentuat în interviul acordat publicaţiei germane Bild, citat fiind de Agenţia UNIAN. „Vreau să-i felicit pe jurnalişti că au fixat declaraţia lui Vladimir Putin, care spune că pentru el frontierele nu au nici o importanţă. Or, până acum liderul de la Kremlin nu a recunoscut aceasta public”, a relevat Petro Poroşenko, adăugând: „Noi, ucrainenii, ştim că Putin nu recunoaşte graniţele noastre. Deci, declaraţia Preşedintelui rus este orientată, mai degrabă, către Europa, ceea ce înseamnă că Rusia poate anexa alte teritorii, sub pretextul aşa-numitei discriminări a minorităţi ruse”. Să nu uităm că şi în Germania există minoritate rusă, a relevat Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în interviul acordat publicaţiei germane Bild.

Rusia poate anexa alte teritorii, sub pretextul aşa-numitei discriminări a minorităţi ruse

Noutăţi la temă