Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei condamnă cu fermitate seria de acte teroriste

15.01.2016 р., 15:15

      Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei condamnă cu fermitate seria de acte teroriste, comise în ultimele zile în Turcia, Camerun, Afganistan, Pakistan și Indonezia și care au dus la rănirea și moartea oamenilor nevinovați. Reprezentanții departamentului diplomatic de la Kiev au exprimat profunde condoleanțe familiilor și rudelor celor morți, dorindu-le însănătoșire rapidă celor răniți. Accentuăm necesitatea unor eforturi active atât la nivel internațional, cât și național, în ceea ce privește prevenirea și combaterea finanțării activității teroriste și organizațiilor teroriștilor, urmărirea și pedepsirea persoanelor sau organizațiilor, care acordă o atare finanțare. Asigurarea unei colaborări reale și nu declarative între state în ceea ce privește prevenirea finanțării terorismului constituie o chezășie a contracarării acestui flagel periculos. Orice contribuție la această crimă din partea organelor de stat sau a persoanelor suspuse urmează să atragă responsabilitatea internațională a statelor respective pentru comiterea unor astfel de crime, se accentuează în declarația Ministerului ucrainean de Externe. Ucraina va lua toate măsurile pentru activizarea eforturilor comunităților internaționale în lupta sistematică împotriva amenințărilor teroriste. În calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, Ucraina va acorda o atenție însemnată acestui lucru, se accentuează în declarația Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev.