Poroşenko: aderarea LA NATO va fi hotărâtă în cadrul unui referendum naţional

Poroşenko: aderarea LA NATO va fi hotărâtă în cadrul unui referendum naţional

 

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în răspunsul său la petiţia populară privind aderarea Ucrainei la NATO, a promis că această problemă va fi hotărâtă în cadrul unui referendum naţional, atunci când ţara va fi pregătită pentru aderare.

„După îndeplinirea de către Ucraina a tututor criteriilor necesare aderării la Alianţa Nord-Atlantică, o decizie finală în această problemă extrem de importantă va fi luată de către poporul ucrainean în cadrul unui referendum” – se afirmă în răspunsul preşedintelui. Potrivit afirmaţiilor sale, dezvoltarea cooperării cu NATO cu scopul îndeplinirii criteriilor necesare aderării la această organizaţie este una din priorităţile principale ale politicii externe a Ucrainei. Amintim că anterior, petiţia cu propunerea înaintării problemei aderării Ucrainei la NATO la un referendum naţional a obţinut cele 25.000 de semnături necesare examinării sale de către preşedintele ucrainean.