FMI aşteaptă proiectul Bugetului de stat al Ucrainei pe anul 2016

FMI aşteaptă proiectul Bugetului de stat al Ucrainei pe anul 2016

 

Data sosirii în Ucraina a misiunii Fondului Monetar Internaţional încă nu a fost determinată, deoarece Fondul aşteaptă proiectul Bugetului de stat pe anul 2016 pentru a-l analiza pe capitole, a comunicat jurnaliştilor ministrul de Finanţe al Ucrainei, Natalia Iaresko.

La fel nu se ştie şi data înaintării proiectului Bugetului de stat pe anul viitor către Rada Supremă. El va fi înaintat imediat după coordonarea cu FMI, a precizat Natalia Iaresko. Anterior ministrul de Finanţe a declarat că proiectul documentului financiar principal al anului trebuie să fie la maxim realist, realizat şi bazat pe noile modificări fiscale, care, de asemenea, urmează să fie adoptate de Parlament. Lipsa modificărilor fiscale nu-i va permite Ucrainei să respecte deficitul bugetar planificat la nivelul de 3,7 la sută din Produsul Intern Brut pe anul 2016 şi să-l mărească cu cel puţin 68 miliarde grivne, precum şi să îndeplinească reformele aprobate de Fondul Monetar Internaţional.